1
S-a întâmplat că-n depărtări
În vremi de mult uitate
În cerul glorios și plin
Deschisă a fost o carte!

Cu slove grele de privit
Și înțeles prea tainic
Ce-ascund secretele din timp
Din timpul vechi și falnic!

Ce povestesc, despre vâltori
Și lupte înțesate
De duhul răzvrătirii cel
Dezbinător în toate!

Dar mai presus de tot ce-a fost
În cer sus și oriunde
Privii către Acel ce-i Sfânt
Ce Brațul Său și-'ntinde!

2
Și s-a întâmplat că Dumnezeul cerului
A privit cu ochi blânzi, iubitori
La rămășița oamenilor, și-a plâns;

Iar eu Enoh, văzând una ca aceasta,
Am mărturisit cu toată inima
Și am zis:

"Cum se face că cerurile plâng
Și își varsă lacrimile
Ca ploaia pe munți?"

Și privind către Domnul i-am zis:
"Cum se face că poți plânge
Văzând că ești Sfânt
Și Veșnic, din toată veșnicia
În toată veșnicia?"

Și dacă ar fi cu putință
Ca omul cel pieritor
Să poată număra,
Toate boabele de pământ
Toate firele de nisip de pe malurile
Mărilor, pretutindeni;

Da, nenumărate pământuri ca acesta
Nu ar fi un început al creațiilor Tale!
Și aripile Tale sunt pe vecie întinse!
Și totuși Tu ești acolo și aici
Acoperind toate cerurile
Toate mările
Toate înțelesurile!


Și Brațul tău este acolo, veghind
Neobosit, fără somn;
Și de asemenea, Tu care ești
Pururea Drept
Tu care ești Milostiv
Și pentru veșnicie Bun
Și îndurarea Ta cea mare
Nu are nici Început
Nici Sfârșit;

Căci ai luat Sionul în Brațul tău
L-ai ocrotit cu inima TA;
Din toate creațiile Tale
Din toată veșnicia în toată veșnicia!

Și nimic altceva decât
Pace, Dreptate și Adevăr
Este locuința Tronului Tău!
Și Mila va merge înaintea Feței Tale
Și nu va avea sfârșit!
Cum se face că poți plânge
Tu care ești pururea Veșnic
Și mare?"
(Moise 7:28-31)

3
"Cum de poți plânge
Pentru omul cel nerecunăscător
Care nu caută bunătatea Ta
Nu caută voia Ta
Nu împlinește porunca Ta?

Care fuge de Tine, nepăsător,
Orb, sărac și bolnav!
Trecător și moale ca apa?"

Biruințele lui David